Expoziție de icoane și fotografie – 05.04.2026

Expoziție de icoane și fotografie la Biserica Buna Vestire Giulești – solidaritate și bucurie în Duminica FloriilorÎn atmosfera luminoasă a sărbătorii Floriilor, Biserica Buna Vestire Giulești a devenit locul unei emoționante întâlniri între artă, credință și solidaritate, începând cu ora 10.00. Comunitatea s-a reunit în cadrul unei expoziții de icoane și fotografie, organizată, pe de o parte, cu scop caritabil, aducând împreună copii, părinți și credincioși de toate vârstele, iar pe de altă parte, cu ocazia Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame). În păstrarea identității creștine și în formarea unei societăți întemeiate pe iubire și credință, familia și femeia au un rol fundamental.

Unul dintre punctele centrale ale evenimentului a fost expoziția de icoane și fotografii realizate de copiii care fac parte din grupul de cateheză al Bisericii și selecționate de către Părinții Parohiei. Lucrările, pline de sensibilitate și autenticitate, au impresionat prin simplitatea și sinceritatea lor, fiind admirate și achiziționate de participanți și de enoriași. Fiecare icoană a venit cu o explicație a sfintelor femei care erau pictate pe aceasta.

Evenimentul a fost completat de standuri cu prăjituri pregătite cu grijă de părinți, dar și de aranjamente hand-made cu motive de Paște, toate oferite în schimbul unor donații. Atmosfera a fost una caldă și primitoare, în care generozitatea s-a împletit firesc cu bucuria sărbătorii. Banii strânși la eveniment urmând a fi redirecționați către Cantina social ”Sfântul Mucenic Barnabas”.

Un moment special l-a constituit prezența celor de la Thaice Cream, care au oferit copiilor înghețată preparată pe loc, chiar sub ochii lor. Această experiență a adus zâmbete și entuziasm, Părinții au putut, la rândul lor, să contribuie prin donații, sprijinind astfel cauza nobilă a evenimentului: ajutorarea persoanelor nevoiașe.

Prin această inițiativă, comunitatea de la Biserica Buna Vestire Giulești a demonstrat încă o dată că solidaritatea, implicarea și credința pot crea momente de neuitat și pot aduce speranță acolo unde este cea mai mare nevoie.

Adevărat zic vouă: întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut.” Evanghelia după Matei 25, 40

Maria-Alexandra Spânu

Bucuria venirii primăverii 01.03.2026

Prima zi a primăverii, 1 Martie, a fost sărbătorită la Parohia „Buna Vestire” Giulești cu bucurie și emoție, datorită copiilor care au pregătit o surpriză specială pentru femeile din comunitate. Cu mult entuziasm, cei mici au dăruit mărțișoare realizate manual, din lut și hârtie colorată, oferind astfel un dar simbolic, dar plin de semnificație.

În zilele premergătoare sărbătorii, copiii au participat la ateliere creative organizate în cadrul parohiei, în fiecare duminică. Au realizat creații considerate simboluri ale primăverii, fiecare mărțișor a fost lucrat cu atenție și grijă, purtând amprenta personală a micului creator.

Mărțișorul, purtat la început de martie, este un simbol tradițional al renașterii naturii, al speranței și al bucuriei. Șnurul alb-roșu are o semnificație aparte: albul reprezintă puritatea, lumina și începutul, iar roșul simbolizează viața, energia și dragostea. Împletirea celor două culori sugerează echilibrul dintre fragilitate și putere, dintre iarnă și primăvară, dintre vechi și nou.Prin gestul lor, copiii au reamintit tuturor că primăvara începe nu doar în natură, ci și în suflet. După Sfânta Liturghie, aceștia au oferit mărțișoarele mamelor, bunicilor și tuturor femeilor prezente în biserică, primind în schimb zâmbete, binecuvântări și cuvinte de încurajare: “Am primit de la vreo 3 baietei, nu am vrut sa refuz, e foarte frumos din partea lor. Asta e pt mai tarziu, pt ei, o initiativa foarte buna, cu ajutorul doamnelor.”, “Copii talentati, cu harul de la Dumnezeu, ajutati de doamnele, ne-au daruit din inima si ne-au facut o mare bucurie”. Chiar micii creatori au afirmat cu bucurie după ce au făcut cadou mărțișoarele: “Am dăruit mărțișoare din lut, fluturași din hârtie colorată, floricele din pompoane, mărțișoare cusute, buburuze, cățeluși, avocado. Din carton și ață am făcut un 8, de la 8 martie, am făcut și mărgeluțe, lănțișoare, cerceluși, brățări, coșulețe cu trandafiri.” Mai mult, copiii au fost încântați că au primit și ei: “Ne-au dat bomboane și fructe, covrigi, în semn de mulțumire.”

Această inițiativă a fost mai mult decât o activitate artistică. A fost o lecție despre dăruire, implicare și iubire față de aproapele. Copiii au învățat că valoarea unui dar nu stă în materialul din care este făcut, ci în dragostea și sinceritatea cu care este oferit.

Maria-Alexandra Spânu

Serbare de final la Parohia Bunavestire Giulești

Duminică, 22 iunie 2025, la ora 12.00, după încheierea slujbei, a avut loc serbarea de final de activități la Parohia Bunavestire din Giulești. Un moment mult așteptat de copiii din Parohie care s-au înscris la începutul anului, la activitățile desfășurate aici. Serbarea a marcat finalul acestui an școlar 2024-2025 și a unit laolaltă copiii, părinții și voluntarii care timp de un an au participat la aceste activități: șah, engleză, franceză, germană, activități hand made.

Preotii au premiat, de asemenea, copiii care au citit cel mai mult. Astfel, câștigătoare a fost Sopoș Sofia care a citit 30 cărți, apoi au urmat Radu Selena, Manea Irina, Fota Matei și Fota Luca. De la începutul anului școlar, copiii au fost anunțați că va câștiga o tabletă cel care citește cele mai multe cărți împrumutate din biblioteca Parohiei. Au fost oferite cadouri tuturor copiilor prezenți, dar și voluntarilor: icoane, rechizite, jucării.

Din septembrie, după începerea anului școlar, se vor relua cursurile la Parohia Bunavestire din Giulești. Sunt așteptați copiii care au participat deja, dar și alți copii care vor să învețe și să își îmbunătățească cunoștințele la limbi străine, indifferent de nivelul actual, la șah sau abilitățile de lucru manual, desen, pictură. Toți cei înscriși s-au implicat pe parcursul anului care tocmai s-a terminat, în târgurile și acțiunile caritabile susținute de Parohie, serbările și expozițiile care au avut loc.

Vă dorim vacanță frumoasă și vă așteptăm cu forte noi din toamnă!