- Începând de la complexul comercial Orhideea, Calea Giulești străbate întreg cartierul cu același nume. Pe partea stângă a ei, dincolo de podul Grant, se zărește un turn-clopotniță, în stil neobrâncovenesc, cu două niveluri. Turnul a fost construit în anul 1995 și constituie un element deosebit pe această arteră. Trecând pe sub arcada turnului, se pătrunde într-o incintă cu vegetație bogată care cuprinde în partea nord-vestică biserica cu hramul ”Buna-Vestire” și casa parohială, iar pe latura de sud-est, o capelă mortuară. În anul 1915, pe aceste locuri se afla cătunul „Principele Carol I” , care aparținea de comuna Militari, Județul Ilfov. Nicolae Dumitrescu (zis Lăptarul) și alți locuitori, cu actul 7781/1915 au donat pământul necesar construirii unei biserici cu hramul Buna Vestire.
- Între 1921-1923 prin strădania preotului Ioan Ghiorghiade (macedonean refugiat, Îngropat lângă Sf. Altar) se construiește biserica. Este pictată în timpul preotului N. Angelescu, între anii 1929-1930, de către pictorul N. Colonțiu. Cutremurul din 9/10 noiembrie 1940 a produs mari stricăciuni bisericii ; apoi bombardamentele germane din 24/26 august 1944 ” […] lăsat urme adânci în [parohie]. Pe lângă numeroasele case distruse și victime omenești nevinovate, la care preotul Nicolaie Angelescu a fost martor, a mai văzut și frumoasa sa biserică dărâmată de o bombă ce a căzut în mijlocul ei. Atunci din ruine amestecate cu odoare si cărți sfinte a amenajat un Iăcaș de închinăciune, pe care l-a înzestrat din nou cu cele trebuincioase și I-a care a slujit ani de zile, până când […], a văzut-o din nou ridicându-se”. (Cf. Preot Nicolaie Angelescu, necrolog, in G.B. / 1-2 / 1971, p. 159-160). Pentru oficierea serviciului religios preotul și enoriașii au fost nevoiți să amenajeze o capelă, în interiorul bisericii ruinate, care a primit hramul Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Biserica astfel rezidită, cu ocazia sfințirii a păstrat cele două hramuri : „Buna Vestire” și „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”.
- Între anii 1969 – 1981, s-au făcut lucrări de consolidare a cafasului și turlei și se reface interiorul și exteriorul bisericii în timpul preoților Ioan Pănoiu și Lefter Anatolie, iar în 1988-1989 se revizuiește și se vopsește acoperișul, iar exteriorul se face în praf de piatră de noul Pr. Paroh Gheorghe Lucian. În anii 1960, un bloc cu apartamente cu 8 etaje a fost construit chiar lângă fațada vestică a bisericii, agresând-o vizual, chiar dacă înălțimea bisericii este aproape egală cu cea a blocurilor din jur (stirbindu-se din curtea bisericii).

- Lăcașul are planul triconic, cu dimensiunile de 26 x 9 – 12,5 m; are o singur turlă cilindrică, pe bază pătrată, ridicată peste naos; turla cu opt ferestre alungite este boltită cu o calotă sferică; învelitoarea din tablă, dispusă „în felii”, urmează curba accentuată a șarpantei. Corpul navei este prelungit cu un pridvor amplu ale cărui arcade – trei frontale și două laterale – au fost închise, ulterior construirii, cu tâmplărie termopan. Două coloane neodorice, angajate, mărginesc portalul de intrare în pridvor. Fațadele sunt împărțite în două registre inegale, printr-un brâu median decorat cu motive vegetale, de inspirație brâncovenească. În registrul superior, mai îngust, se afla un șir de ocnițe oarbe, iar în registrul inferior se găsesc ferestrele înalte, arcuite în semicerc, având montate la interior vitralii, înfățișând icoanele unor sfinți, executate de pictorul Andrei Efremov. Un acoperiș cu o streașină puternic evazată încoronează edificiul. Acoperișurile absidelor sunt alipite la baza pătrată a turlei Pantocrator. Fiecare absidă are câte trei ferestre alungite, rotunjite în partea superioara. Soclul, finisat cu imitație de bosaje este înalt de 1.20 m.
- În interior, pictura în frescă datează din anii 1989-1991, autor fiind Pictorul Prof. Pandele Boroină; tabloul votiv și înfățișează pe vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist. Totodată, biserica a fost împodobită cu tâmplă și mobilier nou, sculptat în lemn de stejar, o adevărată lucrare de artă executată de preotul Gheorghe Nicolescu din comuna Pogoanele-Buzău.
- Turnul-clopotniță de la intrarea în incintă a fost proiectat de Voicu Florea. O scară în spirala alăturată pe fațada interioară a turnului duce la etajul folosit ca bibliotecă publica a parohiei. Pe fațada dinspre stradă au fost aplicate icoane mozaicate ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Arhangheli Mihail și Gavriil și Icoana Bunei Vestiri, iar in partea din interior icoana Sf. Mare Muceniță Ecaterina (al doilea hram al bisericii). Plafonul și pereții interiori ai pasajului porții sunt pictați în frescă de pictorul Albu Gheorghe, care împreună cu pictorul Nichita Ioan au executat si icoanele din mozaic. Toate aceste lucrări, foarte costisitoare, au fost făcute din donațiile bunilor credincioșii și închinători ai acestei sfinte biserici, în timpul preotului paroh Gheorghe Lucian și a preoților slujitori Boerescu Vasile, Rădulescu Marin și Ene Nicolae.
- Resfințirea bisericii a avut loc în ziua de 20 iunie 1994, fiind oficiată de PS Episcop Teodosie Snagoveanul, Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, ca delegat al Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În urma unei expertize efectuate s-au constat necesitatea unor ample lucrări de consolidare care au fost executate intre anii 2009-2011, iar pictura murala din interior a fost restaurată în anul 2012 de către pictorul Albu Gheorghe, lucrări foarte costisitoare, care au fost sponsorizate parțial şi de Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 6 București. În această perioadă fiind paroh Pr. Gheorghe Lucian şi preoți co-slujitori Voinea Marin, Ene Nicolae, Velea Matei și Tutea Ionuț.
- Retârnosirea bisericii a fost oficiată în ziua de 25 noiembrie 2012, cu ocazia serbării celui de al doilea hram, Sf. M.M. Ecaterina, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.