Purtăm fiecare, în noi, vindecarea oricărei boli, dureri, tristeți, întocmai cum purtăm timpul, cum ne purtăm crucea, cum știm că deja ne e scris destinul dinainte. Doar că unii dintre noi aflăm și trăim în adevăr și alții străbat mai greu calea către el pentru că învață mai greu să creadă. Viața e cale pentru cei care cred și e școală pentru cei care nu cred. Și mai purtăm Cuvântul care exprimă adevărul, care mângâie sufletul, Cuvântul care vindecă toate bolile știute și neștiute: Cuvântul Lui Dumnezeu.
Duminică, 31 martie, în cadrul activităților desfășurate de Parohia “Buna Vestire” Giulești, cu ocazia participării la Concursul Național Catehetic Hristos – Cuvântul care vindecă, ediția a XVI-a, exact în anul dedicat îngrijirii bolnavilor, anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, organizat de Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Maica Dositeea de la Mănăstirea Cristiana, a venit în mijlocul copiilor să le vorbească despre Cuvântul Lui Dumnezeu întrupat sub forma iubirii pentru semeni, acolo unde e mare nevoie de El. Mănăstirea Cristiana este o mănăstire de maici care îngrijesc bătrânii. Ascultând poveștile măicuței Dositeea, am înțeles că îngerii iau forma oamenilor, dar rămân tot îngeri. Maica Dositeea privește ca un înger, povestește ca un înger, probabil și simte ca un înger, dincolo de tot ce e pământesc în jurul ei, de tot ceea ce ar afecta, în mod normal, un om. Pentru că ea trăiește acest Cuvânt care vindecă.
De cum am intrat în sală, Măicuța începuse o poveste de hârtie, cu un bunic și o bunică, a cărei morală, aveam să aflu la final că se referă la celebra vorbă: după faptă, și răsplată. A atras de prima dată atenția micilor ochișori care o priveau curioși, emoționați, impresionați. Cu aceeași emoție ca a lor parcă, Maica Dositeea a început cu începutul: numele de Dositeea l-a primit chiar de Bunavestire, exact hramul Bisericii noastre din Giulești. Venită între copilași, își propusese să îi învețe despre Cuvântul Sfânt care vindecă prin intermediul unor povestioare, pe înțelesul celor mici și al sufletelor lor mari deoarece, cum a și spus: “Cum ne formăm de mici, așa îmbătrânim”.
Astfel, Maica a trecut de la povestea cu cei doi bunici, la povestea cu cei trei frați gemeni, apoi la povestea bunicilor care își împărtășeau la finalul vieții, secretul căsniciei și a încheiat cu povestea împăratului cu patru feciori. O să mă opresc doar câteva cuvinte asupra acesteia pentru că tâlcul acesteia se referă la omul din ziua de azi, la credința sau necredința lui, la timpul care trece peste fiecare în funcție de crucea pe care o ducem încă de la început. Un împărat avea patru feciori și era foarte bucuros la gândul că bătrânețile lui sunt asigurate, avea cine să îi urmeze la domnie. Anii au trecut și primul băiat a venit la el, cerându-i bogăția. Împăratul i-a dat tezaurul, dar băiatul a plecat și nu s-a mai întors. Cel de-al doilea fecior a crescut și i-a cerut puterea. Împăratul i-a dat armata țării, dar băiatul a plecat și la fel ca fratele mai mare, nu s-a mai întors. A urmat cel de-al treilea fecior care a venit la împărat și i-a cerut înțelepciunea. Tatăl i-a dat toate registrele în care își notase tot ce învățase. La fel ca frații lui mai mari, a plecat și nu s-a mai întors. Cel de-al patrulea fecior a crescut și el și i-a cerut tatălui său, dragostea. Împăratul i-a dat inelul de pe deget pe care îl avea de la tatăl lui, inelul familiei. Băiatul a plecat și nu s-a mai întors. După ce au trecut anii, împăratul a mers în căutarea feciorilor lui. Pe primul l-a găsit stăpân peste împărăția vecină, dar și-a dat seama că acesta își uitase tatăl. Cel de-al doilea era comandantul unei armate, dar și acesta îl uitase. Al treilea fecior devenise înțeleptul unei împărății, dar la fel, nu își mai amintea de tatăl lui. Împăratul dezamăgit, suferind, a plecat înapoi în împărăția sa și pe drum, a întâlnit o fetiță care purta la gât inelul ce îl dăruise celui de-al patrulea fecior. Întrebând-o de unde îl are, fetița i-a spus că de la tata ei care îl avea de la bunicul ei și împăratul a luat-o cu el pe fetiță. Povestea, pe înțelesul celor mici și mari, de altfel, ne arată nouă tuturor că Dumnezeu este Tatăl nostrum și noi, fiecare suntem cee ace ne-am dorit sau am ales la un moment dat, să fim și să avem: puternicii lumii, înțelepții lumii, bogații lumii sau cei care am înțeles că fără iubire, nimic nu e posibil. A încheiat Maica Dositeea astfel: “Știți că orice ni se întâmplă vine de la Dumnezeu.”
Au urmat poezii și dincolo de aceste povești cu tâlc, poveștile adevărate ale bunicuțelor de la azilul adăpostit la Mănăstirea Cristiana. Ne-a spus Maica cum azilul seamănă uneori cu o casă mare în care locuiește o familie veche, alteori cu un spital unde ele, măicuțele, aplică tratamente sau cu un orfelinat pentru că bunicuțele nu mai au părinți. Din trista realitate, copiii au înțeles că iubirea Lui Dumnezeu pentru fiecare din ei și din noi, e foarte mare. Și această iubire se manifestă prin Cuvânt, dăinuie prin Cuvânt, vindecă prin Cuvânt. Mulțumim, Maică Dositeea, pentru împărtășirea Cuvântului Sfânt. Îngerii sunt mărturii ale existenței Lui Dumnezeu printre și prin ei, Dumnezeu, ne dăruiește, iar și iar, Cuvântul.
Maria-Alexandra Spânu
Către Galeria Foto…
